Ce sa nu le spui niciodata copiilor tai : sfaturi

 


Eu plec, eu plec și vă las!

Oricât de obosit

Oricât de nedormit

Oricât de flămând

Oricât de grăbit

Oricât de nervos

Oricât de orice

ești.

Nu le spune niciodată copiilor tăi acest lucru!

Dacă tu, sursa de atașament (primar) îi spui că pleci și îl lași, lumea ce va face? Cum să mai aibă încredere în lume? Cum să își facă relații? Cum să învețe să se aprecieze și să fie conștient de propria valoarea?

Mesajul înmaganizat e extraordinar de simplu și dur: oricine, oricând, în orice relație va (putea) pleca! Așă că eu nedemn de relații, de oameni, de apropriere, incapabil să îmi apreciez propria valoare, voi intra mereu în relații și voi sta acolo cu teama că celălalt poate pleca oricând. Uit de mine, uit de cine sunt și ce îmi place, nu calc pe bec, îmi calc pe valori (și poate pe principii) ca celălalt să nu plece. Mă agăț de orice fărâmă, mă agăț de el/ea!

Eu, adultul, azi, când am auzit vorbele acestea, m-am “transportat” direct în copilăria mică. Am revăzut rapid în minte câteva scene și m-am înfiorat de efectele lor, de cât de adânci sunt rădăcinile lor. Sunt vorbe pe care le-am auzit des, poate prea des în copilărie când făceam ceva neconform adulților sau ceva ce ținea de demonstrarea autonomiei mele, a identitații mele de sine (asta ca să vorbim în termenii moderni de astăzi).

Vorbele astea apasă azi un buton din acelea către trecut, creierul meu derulează imaginile din copilărie.

Vorbelea astea le port mereu în toate relațiile mele! Și da, cu toate că sunt conștientă de ele și le dau voie în viața mea, că le accept când vin și le invit tacticos să nu preia controlul, tot îmi e greu. Nu vreau să folosesc acest model relațional, vreau să fac altfel!

Azi mi-a fost greu, prea greu, tare greu. Dar fiecare zi de prezență aici și acum bătătorește drumul meu.

Comentarii