O pensionară din Botoșani s-a spânzurat înainte de Paște, din cauza scumpirilor. Copiii au găsit-o moartă în boxa din subsolul blocului



Tragedie într-o familie din Botoșani, înainte de Paște. O femeie în vârstă de 59 de ani, care ieșise de puțin timp la pensie, și-a pus capăt zilelor în Joia Mare, spânzurându-se în boxa din subsolul blocului unde locuia. Cei care au găsit-o fără suflare au fost chiar copiii acesteia, care au alertat autoritățile.



 Femeia de 59 de ani și-a confecționat un ștreang dintr-o sfoară, pe care a legat-o de unul dintre rafturile metalice și și-a lăsat greutatea corpului să îi ducă planul cumplit la îndeplinire. Fiica acesteia, care este și însărcinată, a suferit un șoc.

Copiii pensionarei au sunat imediat la 112 și, în scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), precum și două echipaje de poliție. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face decât să constate decesul. 

Femeia era deprimată din cauza scumpirilor

Rudele spun că motivul gestului extrem ar fi fost creșterea prețurilor la alimente. Potrivit publicației monitorulbt.ro, femeia era tot mai deprimată din cauza scumpirilor și se plângea în permanență de asta. 

Polițiștii botoșăneni au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate ce a dus la producerea tragediei. 

Niciun comentariu

Un produs Blogger.