Problema nu e că viața e scurtă, ci că irosim mult din ea.


 Bătea un vânt nărăvaș în jurul meu. M-am așezat pe pământ să simt durerea frunzelor ce s-au desprins de pe crengile încovoiate de bătrânețe. Vuia anotimpul din norii încruntați către soare. Un soare bolnăvicios și întrerupt.


M-am apucat să prind urlete din vânt, să sorb răcoarea din ele. Parcă noaptea e mai noapte decât ar trebui. Zace liniștea în ochii mei, un semn că viețuitoarele încep să se ascundă. E totuși ceva zgomot: mai sunt oamenii. Sunt mai înceți, mai plictisiți și mai retrași ca și cum s-ar teme de ceva. Le-o fi de răsuflarea vremilor care se schimbă iarăși. S-au scuturat și ei de viață, precum decorul scurs pe străzile sărace care-ți întorc pasul într- un ecou stricat.


Mi-am amintit imagini cu triluri și miros a flori de liliac și m-am teleportat cu gândul în lanul de maci de astă vară. Ce vie era viața pe atunci!


Clipesc pe sărite dar pot dibui dâra de melancolie a vremii. Toamna încă se visează tânără și bucuroasă. Își ascunde ridurile tăioase în ultimele mâzgălituri de culoare din peisaje, în ultimele pițigăieli cântate, ștrangulat, de câte vreun suflet împănat.


Neputincioasa stare de paralizie a tot ceea ce părea viu și neobosit se agravează. Ploi grele și supărătoare vor mătura pământul ca lacrimile de oțel ce le vor servi drept oglindă.


Ce părăsire de ființă resimt în tot ce există! Și mai mult timp de-acum pentru singurătate, pentru gânduri ascunse și nopți uitate-n zori! Și cum am să trăiesc timpul tot mai apăsător,tot mai încăpățânat și tot mai conștientă. Se storc secundele mele printre uscăciuni trântite la pământ; cerul încearcă să-mi indice viteza lor .


Păstrez primăvara într-un colț bine păzit din sufletu-mi născut într-o zi de toamnă. Tânjesc după veselia lunilor care au fost, cum tânjesc după un trecut care știu că nu mai vine. Mă cuprinde un dor de tinerețe. De tinerețea mea. De tinerețea vremii.


Amprenta cicatrizată a trecerii mele prin timp o simt ca pe-un stigmat ce nu îl merit. Pierd părți pe marginile unui drum tăios și nesigur dar mă vindec involuntar de rapid cu iluzii de întreg. Nu am de ales, căci timpul nu-mi permite. E deja toamnă…


...Și ploile și lacrimile se duc.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.