S-au filmat în timp ce violau o adolescentă de 14 ani. Tinerii din Vaslui au postat apoi imaginile pe internet

 


Doi adolescenți din Vaslui sunt acuzați de pornografie infantilă și viol, după ce s-ar fi înregistrat în timp ce violau şi supuneau o adolescentă la perversiuni sexuale. 


Cei doi au fost plasați în arest, unul în spatele gratiilor pentru 30 de zile, iar celălalt la domiciliu, în timp ce victima lor, o fată de 14 ani, a ajuns într-un centru al Protecției Copilului, unde primește consiliere psihologică. Adevărul a ieşit la iveală, după ce înregistrările explicite au fost postate pe internet, iar poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi în acest caz.

Cazul a ajuns în atenția procurorilor DIICOT săptămâna trecută. Oamenii legii au reușit să-i identifice pe cei doi care apăreau în imagini. Abuzurile ar fi început anul trecut, în aprilie, când victima avea doar 13 ani.

Trei persoane au fost audiate în acest caz, iar polițiștii au ridicat cinci telefoane mobile pentru a colecta probe. 

Ce spun poliţiştii


La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.  - Serviciul Teritorial Iași, au desfășurat o acțiune operativă, în județul Vaslui, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de pornografie infantilă și viol. 

Cauza privește producerea și distribuirea unui material video cu un pronunțat caracter pornografic, prin intermediul mai multor aplicații. Întrucât la momentul începerii cercetărilor nu se cunoștea identitatea persoanei care a produs și distribuit materialul pornografic și a persoanei vătămate, în cauză au fost demarate investigații complexe. 

Identificarea persoanelor implicate s-a realizat prin utilizarea sistemului de recunoaștere facială pe baza imaginilor, de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași-Serviciul Criminalistic. Ca urmare a administrării de probe, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, fiind ridicate 5 telefoane mobile. 

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bănuiți, unul minor și unul major. La data de 16 aprilie a.c., aceștia au fost prezentați Tribunalului Iași, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt plasarea în arest la domiciliu. 

Persoana vătămată a fost predată în custodia reprezentanților D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare și consiliere. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vaslui, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași - Serviciul Criminalistic.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comentarii