O fetiţă de un an a murit de foame, după ce mama italiancă a lăsat-o singură 6 zile ca să meargă la iubit.




 O femeie din Italia este acuzată că şi-a lăsat copilul singur în casă timp de 6 zile, în apartamentul din Milano, și a mers să se întâlnească cu partenerului ei la Bergamo. În ciuda faptului că fetiţa nu avea nici măcar doi ani, mama nu s-a gândit cum ar putea să supravieţuiască fără hrană. Când s-a întors acasă, copila deja murise. 


Italianca şi-a lăsat fiica de 18 luni singură acasă, la Milano, timp de șase zile. Când s-a întors a găsit-o moartă. Alessia Pifferi, în vârstă de 37 de ani, a fost arestată sub acuzația de ucidere voluntară agravată și premeditare. Fetița era într-un pătuț, iar lângă el era o sticlă de lapte pe jumătate plină, mama crezând că va merge singură.

Cadavrul copilului a fost descoperit în zorii zilei de miercuri. Mama plecase de acasă, lăsându-și fiica singură în pătuț, pentru a se întâlni cu partenerului ei în provincia Bergamo, joia trecută. Potrivit primelor cercetări, mama, în cele șase zile în care și-a părăsit fiica născută dintr-o relație anterioară, ar fi trecut de mai multe ori pe lângă Milano pentru a-și însoți partenerul care avea treabă cu munca, dar nu s-a gândit să verifice starea copilei, potrivit La Repubblica

Întrebată de procurori ce s-a întâmplat, femeia părea lucidă, chiar dacă în fața unor întrebări a rămas tăcută. În declarația poliției de stat se precizează că ''în urma descoperirii cadavrului unei fete de 18 luni într-o casă privată din zona Mecenate, din Milano, în cursul nopții care tocmai a trecut, fiind anumite elemente care o leagă pe mamă de incident, autorităţile au aplicat măsura arestării''. Procurorul din Milano Francesco De Tommasi va înainta judecătorului cererea de validare a arestării sub acuzația de omor voluntar agravat de motive zadarnice și premeditare. Femeia va fi apoi audiată de judecător.

Mama le-a spus anchetatorilor că și-a lăsat fiica în pătuț joia trecută, i-a ''schimbat mai întâi scutecul'', a ''curățat-o''  şi a lăsat lângă ea un biberon cu lapte. De asemenea, a mai declarat că este conștientă de consecințele grave care ar putea deriva din comportamentul ei atunci când a părăsit locuința și s-a întors după 6 zile.

Baloane albe şi rugăciuni pentru Diana

Vecinii femeii o descriu ca pe o persoană care nu era deloc de încredere. Ca ultim omagiu, o vecină a legat cu panglici albe baloane de aceeași culoare, acestea având diverse mesaje de adio scrise pe ele: ''Bună Diana!'' ''Îngerule!''. În zonă, puțini vor să vorbească. Cu siguranță nu mama Alessiei care s-a întors la Milano din Calabria. Imediat ce a sosit, aceasta le-a strigat reporterilor: ''Dă-te înapoi sau te reclam!''

În aceeași clădire, explică vecinii, locuiește şi fostul soț al Alessiei, de care era despărțită deja de trei ani: "Nu era o mamă bună, nu se juca niciodată cu fetiţa, nu o scotea la plimbare. O ținea mereu în cărucior. Era o persoană oarecum timidă''. Femeia nu era tocmai prezentă nici pe reţelele de socializare, postând doar ocazional poze în oglindă. 

sursa: observatornews.ro

Comentarii