Ok, deci, uneori mi-aș dori să pot fi în anumite privințe altfel.


ok, deci, uneori mi-aș dori să pot fi în anumite privințe altfel. una dintre privințe este legată de subiectul "pe interes". pentru că niciodată nu am putut fi pe interes - nici iubită, nici prietenă, nici amică, nimic. am avut întotdeauna intenții bune, pure și am fost demnă.

mi-am urmat inima dar acompaniată de demnitate, onestitate, independență, moralitate, bun simț etc. nu am știut să joc teatru, nu am știut să mint frumos, nu am știut și nici nu mi-am dorit să fac ceva ce nu am vrut chiar dacă știam că mi-ar fi adus beneficii pe viitor.

Efectiv, nici nu mă pot imagina făcând ceva ce nu se pupă cu valorile mele. prefer să muncesc ca un robot decât să fiu cu cineva într-o relație din interes. prefer să tac decât să lingușesc o persoană pe care nu o simpatizez absolut deloc, indiferent de ce statut sau putere sau whatever ar avea aceea. și pot da mai multe exemple. dar, realizez că, dacă aș fi putut fi falsă și șireată ca altele, poate acum eram mai bine decât sunt. dar nu pot și nici nu vreau, și sunt mândră de mine. dar uneori viața mă face să gândesc prea mult.
 

Comentarii