Un preot din Iaşi, şantajat de un fermier după ce a "poftit" la nevasta lui


 

Totul s-a petrecut într-o localitate de lângă Podul Iloaiei. Preotul din Parohia Scobâlţeni a fost prins cu amanta, soţia unui fermier. Supărat de cele întâmplate, acesta din urmă l-a şantajat pe slujitorul Domnului cerându-i mai mulţi bani, totul pentru a păstra secretul şi a nu-i strica imaginea, scrie 7iaşi.ro

Preotul a fost prins în timp ce "călca strâmb"

Preotul in vârstă de 46 de ani avea o relaţie cu tânăra de 26 de ani, soţia unui fermier din zonă. Soţul acesteia, un bărbat în vârstă de 52 de ani i-a prins pe cei doi în timpul unor momente tandre şi nu s-a mulţumit doar să îi facă morală preotului ci a încercat să îl şi şantajeze. 

Ba mai mult, pentru a-şi pedepsi soţia, bărbatul a luat-o pe tânără la bătaie. Femeia s-a dus la poliţie unde a depus plângere şi a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului violent.

„Alexandra este în mașină. E umflată toată de la bătaie… Părinte, hai să n-o lungim știu tot. Dumneata m-ai cununat, tot dumneata mă divorțezi. Eu vreau 20.000 de euro”, sunt cuvintele bărbatului înşelat, potrivit sursei citate,

În tot acest timp, fermierul a mers la preot pentru a-i cere bani, asta în schimbul păstrării secretului aventurii dintre el şi tânăra de 26 de ani. 5.000 de euro ar fi luat fermierul de la slujitorul Domnului. Totul s-a complicat, iar pe fir au intrat şi poliţiştii care l-au arestat preventiv pe bărbatul de 52 de ani pentru şantaj.

Ce spun autorităţile

La data de 22 iulie a.c., polițiștii Poliției Orașului Podu Iloaiei, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Iași și Direcției de Operațiuni Speciale au depistat în flagrant un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj, în timp ce ar fi luat 5000 de euro de la o persoană pentru a nu face cunoscute anumite informații. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cer cercetărilor.

 

Astfel, s-a stabilit că acesta și-ar fi agresat soția, motiv pentru care polițiștii Poliție Podu Iloaiei  au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva sa, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în formă continuată. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. 

 

La data de 23 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței de judecată, aceasta din urmă dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

sursa: observatornews.ro

 

Comentarii