Un sucevean a sunat la 112 să-i reclame pe polițiștii care i-au confiscat afinele și ciupercile. Bărbatul, nemulțumit că ceilalți comercianți nu au pățit la fel


 Un sucevean nemulțumit că polițiștii l-au lăsat fără marfă a sunat la 112 să-i reclame pe agenți. Bărbatul a primit un avertisment pentru că a apelat nejustificat numărul unic de urgențe, potrivit Monitorul de Suceava.

Reclamații și telefoane la 112, după o acțiune a polițiștilor din Vama. Agenții au confiscat marfa scoasă la vânzare de o femeie, pe marginea drumului european care leagă Moldova de Ardeal, pentru că a încălcat normele legale privind recoltarea fructelor de pădure și a ciupercilor.

Partenerul femeii, nemulțumit de situație, a sunat la 112 și a reclamat măsurile abuzive ale șefului de post din Vama, potrivit sursei citate. Bărbatul s-a plâns că niciun alt comerciant de fructe de pădure și ciuperci nu a mai avut parte de un astfel de tratament și nu i-a fost confiscată marfa.

În urma gestului său, suceveanul a fost chemat la poliție, unde i s-a dat un avertisment pentru că a apelat nejustificat numărul unic de urgențe. De asemenea, omenii legii i-au transmis că poate contesta procesul verbal de confiscare la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

sursa:observatornews.ro

Comentarii