O femeie din Argeș a fost însărcinată în fiecare an în ultimii 20 de ani. Cum arată cea mai numeroasă familie din România


 Femeia și soțul ei au au împreună zece fete și zece băieți. În fiecare an, femeia din Argeș a completat familia cu un nou membru. Deși posibilitățile economice ale familiei au fost și sunt limitate, femeia nu se plânge și a spus că a găsit mereu modalități de a se descurca.

Aceasta a susținut că beneficiază și de ajutorul copiilor săi, având în vedere că fiecare dintre ei are responsabilități bine stabilite, în funcție de vârstă.

Având în vedere faptul că are 20 de copii, Georgiana Văcaru este mereu întrebată de multă lume cum se descurcă cu o familie așa numeroasă.

Femeia susține că viața cu 20 de copii nu este atât de dificlă precum pare din exterior. Mai mult, aceasta a împărțit responsabilitățile în casă, astfel încât fiecare membru al familiei să contribuie la bunăstarea acesteia.

„Ne descurcăm bine, îi mai antrenez, haide să facem lucrul ăsta, ăștia mai mari la fel, nu pot să-i pun pe cei mici să facă treburi de om mare, fiecare după puterea lui.

Nu am ceva anume să mi se pară greu, mai greu mi se pare când trebuie să fiu plecată, când mai nasc, să plec de acasă câteva zile, atunci că sunt cu gândul la ei, mi se face dor de ei. Vă dați seama, am fost numai între ei, cu ei”, spus mama copiilor.

Tatăl celor 20 de copii nu se plînge nici el și spune că fiecare om are dreptul să își aleagă în viață câți copii vrea să aibă.

„Așa a fost de la Dumnezeu, să avem 10 fete și 10 băieți. Momentan, ne descurcăm binișor, nu putem nici să ne lăudăm, dar nici să ne văităm, suntem între limite.

Chiar dacă mulți își pun semne de întrebare, cum se descurcă, fiecare își alege, câți vrea”, a spus tatăl celor 20 de copii la Muscel TV.

sursa: romaniatv.net

Comentarii

Trimiteți un comentariu