Stiri: Alexandru nu are picioare și o mână, dar muncește zilnic: ”Niciodată nu am stat cu mâna întinsă. Meseria este brățară de aur”


 Alexandru Vasile a aflat la 32 de ani că suferă de arterită obliternată, fără a avea vreun semn înainte. Rând pe rând, în decurs de 5 ani i-au fost amputate degetele de la ambele picioare, în 2012 a rămas fără un picior, iar după doar 9 luni fără cel de al doilea. Mână i-a fost amputată anul acesta. Alexandru ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea!

„La 32 de ani s-a întâmplat să aflu că am arterită obliterantă, fără niciun semn până atunci. Rând pe rând, în decurs de 5 ani, mi-au fost amputate degetele de la ambele picioare, apoi, în anul 2012 am rămas fără primul picior, după doar 9 luni mi-a fost amputat și al doilea picior. 

Apoi, a început boala să apară și la mâna dreaptă, mi-au fost amputate rand pe rand 4 degete, iar în vara aceasta și mana.😥

Alexandru muncește zilnic pentru a-și termina casa

Alexandru (47 de ani) locuiește în localitatea Alexandru Odobescu din județul Călărași și muncește zilnic pentru a-și finaliza propria locuință, un vis aproape de împlinire. Are nevoie de ajutor pentru a merge timp de 30 de zile la spitalul din Călărași pentru a primi tratamentul cu Vasaprostan, dar situația financiară nu-i permite să plătească transportul.

Chiar dacă nu are picioare și o mână, muncește fără să se plângă, iar tot ce își dorește este să o poată face în continuare.

„Vreau doar să pot munci încontinuare!”

„Tratamentul este decontat de casa de asigurări de sănătate doar că eu locuiesc la 25 km distanță de un spital, și trebuie să mă deplasez 30 de zile acolo, iar asta necesita un efort financiar peste puterile mele, trebuie plătit șofer cu mașina zilnic, care trebuie să piardă ziua după mine.

 Eu nu vreau să cerșesc, vreau să pot munci și trăi în continuare, asta este speranța, că oamenii cu suflet mare mă pot ajuta prin donații să strâng bănuții necesari! Doamne ajută, tuturor !🙏🙏

 

Cine dorește să îl ajute pe Alexandru Vasile o poate face donând în contul RO75UGBIOOOO672009746RON.

sursa: stiriromania.ro

Comentarii